Eric face show în vacanță și nu se gândește la despărțirea de Viitorul. Cum se distrează starul brazilian din Liga 1 VIDEO

  • Publicat:

Mereu cu zâmbetul pe buze și în formă maximă, Eric de Oliveira face spectacol nu doar pe terenul de fotbal, ci și în vacanțele pe care le petrece alături de familia sa. Aflat aproape de o despărțire de Viitorul, brazilianul se află acum la Predeal.

Eric a făcut show pe rețelele de socializare, iar din materialele video pe care le-a publicat reiese că poate oricând să facă față și în sporturile de iarnă.

S-au săturat. Cojocaru, Eric, Calcan și Achim au anunțat conducerea că vor să plece de la Viitorul!

Căsătorit cu o româncă, Eric ar putea să nu mai rămână sub comanda lui Hagi. Din informațiile ProSport, Cojocaru, Calcan, Achim și Eric le-au transmis conducătorilor că vor să își rezilieze contractele, iar doi dintre cei patru jucători deja și-au predat apartamentele în care stăteau cu chirie.

Eric ar putea să ajungă la Petrolul, acolo unde e dorit de noul antrenor al echipei, Costel Enache.

64 de goluri a marcat Eric în Liga 1

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Se iubește cu Simona Halep!? 'Regele mezelurilor' din România rupe tăcerea, după ce s-a detonat 💣

Presa din Grecia, tranșantă după ce PAOK-ul lui Lucescu a ajuns să aibă titlul la mâna ei: „La gunoi!”

Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ

Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana

Boala CRUNTĂ cu care se luptă Anca Serea de ani buni: „Deseori, mi-e foarte rău și chem salvarea…”

Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial

BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau mai târziu?

Crima din Crângaşi, produsă din cauza unui Like dat pe Facebook. Victima încercase să îşi apere fiicele vitrege

Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...

Un cunoscut milionar român a ajuns la sapă de lemn, la fel ca Irinel Columbeanu! Ce spune fiica lui: Vorbeşte cu extratereştrii
Un cunoscut milionar român a ajuns la sapă de lemn, la fel ca Irinel Columbeanu! Ce spune fiica lui: Vorbeşte…
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit datoriile

PUTIN vrea pace. China a făcut marele anunț

Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news

Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde

Trei semne că discuți cu un robot escroc AI

Cum ne ajută zimbrii în lupta cu CO2. O turmă de 170 de capete, introdusă recent în România, schimbă calculele ecologiștilor
Cum ne ajută zimbrii în lupta cu CO2. O turmă de 170 de capete, introdusă recent în România, schimbă calculele…
Formula 1: Ceasurile lui Michael Schumacher, vândute cu aproximativ 4 milioane de euro

Când este permisa traversarea deși nu exista trecere de pietoni?

Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu

×